Ne curbăm unul prin altul
ca două vânturi neștiute,
trupurile noastre ard în volute
când albe
când roșii
când mute,
șuierăm atingeri printre buze,
una ni se înfipse în piept,
una în ochi,
una se duse.
Venim de niciunde
ca un vălmășag de transparențe,
de stranii esențe
ce în aer se-ascund,
plecăm nicăieri,
două pale ce încă mai sunt,
un fel de oameni de vânt
ce mișcă discret,
plete,
perdelele tale,
gene
și gându-ți
cuvânt cu cuvânt.
Este primăvară
timp de-o vecie,
de o secundă,
de o iubire
sau de încă o seară.