cântec

I se facuseră ochii atât de mari
că nu mai avea chip pentru el
munții de piatră erau amari
toti doi eram trei.
țâța ei albă atât de mare era
că prin greutate
dragostea mea mi-o strivea
zid zidindu-mă în cetate
dar când surâdea
lumea apunea
iar când ea râdea
soarele rasarea
de nu mai știam
de sunt de vreun neam
o iubeam
mă iubea
eu eram ea

NICHITA STÃNESCU