Presat de-atâtea toamne curbe
pribeag într-un decor anost
un lanț mă ține intr-o urbe
a unui fluture ce-a fost

Cocori perplecși înșiră urme
ermetice pe cerul spart
sub frunte pasc avide turme
ce-n rime sure mă împart

Mi-e aripa de tot rugină
proscrisă-ntr-un gutui diform
o mare galbenă străină
destramă valuri uniform

Bocind vreo trei sicrie goale
în dor și jale plâng savant
Ce vină am de aste țoale
când lumea-i plină de... neant?