eram așa de fericit
încât
aș fi vrut să cânt foaie verde
dar
gândurile-mi zboară ca niște mici hindenburgi
umflați cu pompa ideală
mă agăț și eu instinctiv de ele
lângă mine uriel îmi explică ce_și_cum
(nu-mi răspunde însă niciodată la „de ce”)
mă simt ca un nou născut cu o mamă prea bătrână
ce-mi dă lecții de viață și mai ales de moarte
încă din uter
(sursa răului așa cum spun învățații)
acum nu mai sunt vesel
mai degrabă mă încearcă o tristețe metafizică
la gândul că trebuie să scriu de 366 de ori
foaie verde
pe-o frunză uscată de brustur