Cușca pare
pe zi ce trece mai strâmtă,
deja nu mă mai lupt să scap.
Stau într-un colț și mârâi,
Dar slab
și neconvingător.
E mai degrabă jale și neputință
în mârâiala mea,
dar asta nu sperie pe nimeni.
Stăpânul mă lovește uneori,
altădată mă hrănește și mă mângâie.
Nu știu dacă îl iubesc,
nu știu dacă îl urăsc.
Cușca se deschide
în fiecare dimineață
și eu abia mă mai ridic.
Ies cu capul plecat și cu privirea grea,
Fac ce trebuie sa fac din obișnuință,
nu reușesc să conving
și unii
aruncă în mine cu ce le vine la îndemână.
Asta mă întărâtă
Aș vrea să-i mușc, dar nu o fac.
De la ei primesc hrană,
cât să îmi cresc puiul.
Îi privesc cu dezgust
și cu milă când mă gândesc
la ziua în care o să le sar la gât,
să-i sfâșii.