Mi-am nesocotit întotdeauna dinții ascuțiți
încarnați în palme m-am făcut că nu-mi văd ghearele prelungi
crescute din coate unghiile încovoiate spărgându-mi epiderma
făcându-mi cu ochiul pe după umeri ca niște capete de clovni
amețiți de alcool urletul de lupoaică rănită
burta zgariată de foame

Și cad pradă în dimineața nunților mele
poftei nestăpânite
de a mă ucide în propriile-mi brațe
de a mă smulge din leagăn
ca pe un trup de pisică tărcată dormind
cuibărită adânc în cutele inimii
ca într-o fântână de funingine caldă
de a mă zdrobi de asfalt
cu tandrețe
cu furie
până când fiecare notă din marele concert
împletit în arterele mele
își va fi lepădat coaja
și-și va fi lăsat miezul spălat în apa morților
ca într-o încă răbdătoare lumină