Cu somnul pe umăr sosisem aici,
Tânjind după forma din lutul căprui
Și-i șarpe-n coloană cu gânduri haihui,
Ce-n mii de celule îmi plimbă un bici.

Mai dragă mi-ar fi mântuirea acum,
Tăcerile ghem se răsfiră din nou,
Cu-adâncă visare prin pietrele ou
M-aș strânge sub cercuri de foc și de scrum.

Pe calea spre casa, lumini, filiform
Din veacuri mi-apasă troiene de nu,
Cu albul din ochi rasturnat eu adorm

Născând pe sub pietre ovale atu,
Întrupă-mă viu anotimp punctiform
Știu carnea să-mi plâng, să mă numeri, știi tu?



Textul este o variantă ușor prelucrată a altui text postat in data de 31.01.2005 cu titlul „Dumnezeu numără lacrimile…” Cer pe această cale scuze cititorilor care au lecturat si celălalt text și mulțumiri pentru înțelegere.