Strigătul încremenit la poartă
răgușit
se ascundea sau nu
după vergile gardului
bătut în oale de lut
de parcă luna și soarele
se scurgeau printre toarte
mirosea a seară
și a mămăligă
cărarea timidă
lîngă fîntîna cu găleți
se sprijinea de mixandre
Þăranca în fotele negre
asculta întreit
Venitul din poartă:
- Þață Sohicoooo…
dă un ciur de mălai
și strigătul pleca
pierdut din ochi
cu aur în poale.