ÃŽn seara asta voi desena un univers propice
am să îmi pictez mâinile
una pe alta
sau una cu alta
(alegeti voi)
sub ochi îmi voi trasa linii negre
groase
voi îngenunchea în fața becului
așteptând să îmi puna sabia pe umerii goi
să mă numească vânator de timpuri
să mă ducă aproapedeparte
acoloatunci
odatăcaniciodată
unde am sa pot privi în ochi
timpul acela pierdut
sa îi spun obraznic
dacă nu ar fi
nu s-ar povesti
sa îi fac apoi cu ochiul
el o sa mă dea la o parte cu dreapta
nu de alta dar să văd mai bine
o să mă atârne de un copac tânăr
să miros mai bine
o să mă ducă la un capăt neînceput de poveste
să te simt mai bine
acestea fiind în sfârsit spuse
cred că am să mă deschei la cămasă
am să îmi arunc papionul
peste umărul stâng
doar să văd dacă se poate preface în fluture
așa cum se întâmplă de atâta vreme în poveștile spuse
întotdeauna de alții
întotdeauna un pic mai încolo
întotdeauna mai târziu
acum însa e ora care e sătulă sătulă
ghiftuita
de mai sau mult prea târziu
e timpul sa îmi completez propozițiile
una câte una
Ana are mere
Mica are mure
Radu ...
Radu ...
Ce are Radu?
tovarașa învățătoare nu ne-a dat voie
să scriem cu litere neînvățate
chiar dacă le știm de multă vreme
(și de când îți pasă ție de tovarașa învațătoare?)
El are o lume cu mai multe litere
cu alte abecedare
în care alfabetul se învață scrijelind
coaja mestecenilor din fața blocului
în care poezia se învață
odată cu dezvoltarea vorbirii
și cunoștințele despre natură
(natura umana bineînțeles)
el poartă o uniformă cu buzunare largi
în care nimeni nu are voie să umble
în care își ține creta luna plină poveștile
în care se ascunde și el câteodată
de ploaie