A murit sub soare crunt,
cazand pe norul oglindit carunt
in apa lacului din tine,
frunctul oprit al pomului din mine.

S-a tremurat pe ape blande,
in licariri de glaciale unde,
Si ultimu-i parfum s-a prins
de creanga care l-a desprins.

Din mugurul ce-odat' a fost,
acum doar palpaie anost,
o sev-amara intr-un trunchi crapat,
precum icoana veche la un cap de pat.

Si-l doare ploaia care vine,
din cerul plumb cu fulgere senine;
albastru de metal incins
la foc de foale, necuprins.

Si-ntr-un crepuscul verde de amurg,
in surd ecou de nechezat de murg
s-a prabusit peste pamantul ud din tine,
umbra copacului...din mine.