E-n jurul meu atâta disperare
Și singurul remediu să mă vindec,
Ar fi să stau o lună-n întuneric,
Cum stă un prunc, la mama lui în pântec.

Să nu mă nasc cu-o clipă mai devreme
Așa cum am făcut data trecută,
S-aud pe mama , tragic, cum își plânge
Fiica-i dragă, încă nenăscută.

Să am o altă viață și adresă
Acolo unde nimeni nu mă știe,
Să mă cunun cu munții și cu apa
Și Dumnezeu la masa mea sa vie.