Salamandra

Salamandra ce se numea Meleire
S-a nascut in focul mintii,
Si-n imaginatia din multe priviri.
Au botezat dragonul: Meleire,
Cu flacari si strigat de surda
Admiratie, la iesirea din potop,
Cu aripele intinse si cu coada-nfasurata,
Si cu larga-i gura deschisa.

Iar sub o frunza, acelasi Meleire
Sta ascuns privirii populare,
Ferit de gandul cel inaltator,
Arzator si biruitor,
Fiindca intre ei si el stau eu.
Si-mi pare mie ca bietul
Amfibian, cu pielea umeda si cleioasa,
Zace mai mult in noroi decat in foc.

Sub aceeasi frunza, sta acelasi Meleire
Cu ochii negri, bulbucati si umezi.
Are limba-n lung intinsa,
Iar coada-i e alungita dupa corpul de varan.
Si din cand in cand, din aripi falfaie,
Ca sa provoace focul ce-l ajuta
Sa nu uite ca e un dragon.