Acum
venele-mi s-au ars
de-a curmezișul timpului
delimitând neantul de-n sinea mea
spărgea coaste fluturi,
Când
faraonii te așteptau
să contestați deșerturile
intrusului ieri
purtător de sfârșituri.
Nu
ai mâncat vise de pământ
ascultând minciuna zeilor
sfătuind ursitoarele să-ți joace șarada
ocolită a vieții
Mai
ieri niciodată lumină
pe buzele-ți frânte-n piatră
calcâiu-ți spărgea Timpul
și te-ai dus...
Ești
nisip. Ce te-aș imprăștia pe mare
să te dezleg de ce-ai fost
să uiți de nu mai ești
să mai anotimpurile moară
să mai lacrima
să mai timpul
să mai tu
să mai fii
să mai începutul fără de sfârșit al vieții