Am așternut sub pașii ce îi petreceam
Peste aceeași alee dintre tinerii meri
Frunzele toamnelor ce nici nu visam
Că-mi vor fi semne din ziua de ieri.

Și ninge în disperare ca și cum ar veni
Ultimul potop peste depresia lumii.
Stau becurile stradale aprinse și-n zi
Și în spitale cu votcă tratează nebunii.

Carnale cuvintele dor când le scriu
Și nu voiesc să se-ntindă pe foaie.
Mi se pare că nu am de unde să știu
Ce căi să apuc fără multe noroaie
Și-i fac literei vârf de cui de sicriu
S-o bat în suflete făr’ să se-ndoaie.