de-o jumăta’ de an nu mai fusese ceață
dar uite în această dimineață oarbă
văd lumea prin borcanul cu dulceață
ca pe un fraged fir de roză iarbă

pe sub a gheții subțire pojghiță
bâjbâi după linguriță
să pot gusta doar o guriță
din ceru-albastru

chiar soarelui aș vrea să-i fac o mică plagă
apoi desculț s-alerg cu omul de zăpadă

iar când ne-om trage răsuflarea
și ne vom șterge de pe frunți sudoarea
ne vom privi cu drag în ochii negri de cărbune

de ne-om topi
în beznă și udeală va rămâne astă lume