Împarte, încă, merele dulcege
prin șoapta sa, năpârca mititică
alunecă sub trunchi, iar Roza Mică
îi freacă fruntea lui de viciu-rege.

Se-nvârte cult, e gata să răstoarne
mișcările semințelor, când cere
bucăților de măr, alte-atmosfere
și-un cer înalt, cotropitor, de carne.

În sporii groși, cu umbra de burete,
el strânge mirodenia mușcată,
tăind-o si unind-o, totodată,
de flori de mar și revărsări concrete.

Pare crescut cu nod cu tot în coajă,
de roșu neplesnit în alba nuntă
a bolților de miere, care cântă
sub stupul mișcătoarelor de vrajă.

Și-i dunga lui încheietura care
a fost și rădăcina mărului cândva,
crescută curb, egal, până când va
rodi în emisferele amare.

- Hai, vino, ia-l, e simbolul matur,
șirag frumos cu triluri de mătase
va atârna de gâtul ce intrase

în viata roz
de-acum
...
(`te-n șșșnur na-tur!)