Mi-am zis de atâtea ori că nu
mai vorbesc cu străinii
dar nici pomeneală
în fiecare seară simțeam un neastâmpar
nu puteau să mă aline nici măcar regiile
autonome de transport
amețită, mai luam o gură de realitate
ca și cum greața ar fi avut legătură cu asta
nu, nu
nici măcar nu era de ajuns
mai bine m-aș fi dus să-mi lipesc fruntea
de semaforul cel mai apropiat
un transfer de energie, ceva
tot s-ar fi petrecut
sau poate să-mi mângâi piciorul
din care tot dau nervos pe sub masă
purtând cu mine tot foșnetul acela imaginar
cald, rece, cald, rece
cald.