În talpa Ei, firimituri de soare
se-agață, ca de-un pergament al ceții,
din care-nghit lumina și poeții
încătușați în umbre oarecare.

E, la-nceput, tiparniță de vise
și călcătura Ei, pe ghem de iarbă
făcută-i sfânt, prin degete s-absoarbă
tot aurul din înverziri promise.

Apoi e rădăcină, fire suple
ne leagănă în melodii astrale
ca într-un cuib de spori, pudrat cu zale,
pe care mierea Ei, mereu, îl umple.

Petale-i sunt si frunzele-n tulpină,
urcate din cărările de sare
prin care mii de globuri oculare
își distilează forma cristalină.

Mireasmă coaptă-n fagure adună,
rodind iar noduri de-univers și cupe,
din care pofta înmulțită rupe,
iau forma roșie de primă rună.
.....

- Să n-o luați, taraba o închid,
e-un trist bazar de vieți decolorate.

Să piară tot!
Cât aripa-mi se zbate,
mă scriu în pânza Ei,
de
roza-lied.