BUNICUL ODIHNIND SUB IISUS

Iisus e mort și stă întins pe pat
și rănile-i despică roși orbite,
pe prici de lut lumina s-a culcat,
cinci pești și-o pâine aerul înghite

odaia îi veghează somnul drept,
dar nici-un înger nu-i ghicește locul,
un veac s-a împlinit de când aștept
să-nmoi în carnea-i chinuită tocul

de-atunci am scris mereu scrisori spre cer
scrisori spre jderi și porumbei de casă
și-am așteptat în satul meu stingher
să se scoboare îngerii la masă

privesc uitat tabloul lui Iisus
și îl confund adesea cu bunicul
ca o icoană, priveghind de sus
cum scriu și-nchid fără adresă plicul –

"Aici e, Doamne, robul tău supus!"
strig și mă rog în matca ta, Părinte,
și-n ușă bat în vârful unui fus
scrisori fără cerneală și cuvinte –