am rătăcit mai bine de-un veac prin gunoaie
după pîntecul promis și pierdut, după cîntecul vremii
de leagăn – vertical și acut
m-am murdărit
și uneori a durut mai dihai ca un picior amputat
da, știu, am mai cotrobăit prin lada asta din pod,
n-am uitat
în ziua aia chiar am pierdut știrile de la ora opt
tot căutînd meticulos prin buzunarele de la nădragi
și sub saltele vagi promisiuni de somn profund
uite și mărul lăsat aici în copilărie – auriu și blînd
pe care l-a apucat într-o zi un soi de nebunie
și-așa de-odată și-a putrezit voluntar cotorul înainte de copt
e viermele meu, mi-a șoptit atunci
lasă-l să-și sape drumul către măreție