M-ai sărutat și-apoi, iar ne-am iubit.
Ai închis ochii, spunând:“Sunt plin de tine!”
Atunci, de ce-ai plecat și-ai părăsit
Iubirea noastră, trecând peste destine?

Apoi, mi-ai spus:”Ne vom vedea în zori.
Te voi primi cu-aceeași dragoste ca azi,
Iar trupul meu preaplin de-adânci fiori,
Te va susține-n veci, să nu poți să mai cazi.”

Plutesc visând la dragostea din noi,
Crezând că mâine voi fi din nou cu tine.
Știu că iubire a fost în amândoi.
De ce-ai plecat și te-ai desprins de mine?

De-atunci e tot apus în viața mea
Unde-or fi, oare, răsăritul, zorii?
Și dac-ar fi să fie tot așa,
Mă întreb:”Tu, Doamne, lăsat-ai muritorii

Să chinuie, s-aștepte un sfârșit,
Plătind cu suferințe, patimi și iubiri?
De ce îi lași să creadă-n asfințit,
Tu, ce ești credința, curatei dăruiri?

Mai lasă-mă să-i dăruiesc acum,
Un zămbet cald, o tandră mângâiere
Și să-l opresc, o clipă doar, din drum,
Pentru iubire și nu pentru plăcere.

Adu-l Doamne în viața mea
Și-Þi jur credință acum și-n veșnicie
Și iartă-mă și nu mă judeca,
Iubirea las-o în veci de veci să fie.

Că nu e viață pe acest pământ
Fără credința celor ce Te roagă blând
Să le lași iubirea, nu spulberată-n vânt
Ci tăinuită-n ei, în lumină și în gând.

Lasă mi-l să-mi spună de dincolo de ninsori:
“Sunt plin de tine și de iubirea noastră!”
Și lasă-mă pe mine sub cerul fără nori
Þie, să-Þi mulțumesc și să-l iubesc mă lasă."