A doua naștere a Marei linii


Fără putința vreunui cuvînt mă întind pe mare –
pod de carne tînără călcată de lumină.


din cînd în cînd mai trec oameni
cu reprezentările toate pe mîini, se duc în moarte
răvășiți de ultima respirare improprie.


adevărul a rămas schingiuit pe nopțile noastre.


și din nou marea ca o înțelepciune a formelor
mă poartă pe mîini precum un deget pierdut
peste ochiul unei femei care plînge.