O mlaștină de flori se revarsă pe câmpie...
Pe zi ce trece acaparează teritoriul
Încolțind pământul fâșie cu fâșie.
A început să se clatine făptura
Judecând procesul ce abia începe.
Verdictul însă devine clar: gângurește natura!
Fiecare muguraș se îndreaptă vertiginos spre înflorire,
Pămâtul cântă rar: și s-a făcut lumină!
Cucul dirijează simfonia veselă a înverzirii
Emoționând până în rădăcini pădurea
Ce invocă în psalmi duhul cântărilor
Tămâind și îngropând cât mai adânc stafia!
Acum cioara se bate cu aripile-n piept
Visând să fie un porumbel iubit
Dar cârâitul ei acum nu e decât o hulă mută
Într-un ocean nețârmuit de veselie!
Asta mi se pare mie a fi primăvara
Cu toate că mă încearcă o banală astenie!