Sunt lungi genele tale,
îmi trec prin ființă
și se opresc în nasturi.

Atât de lungi încât am uitat
să împart la unu
ceea ce trăiesc.

Viața ne îndrăgostește
și ne învață
să numărăm din doi în doi.

Tu clipești galeș anotimpuri,
îmi gâdili ființa
cu suflarea ta de iasomie.

Îmi sunt aripi
aceste lungi gene ale tale,
peste țările pleoapelor calde,
peste universul frunții pale,
peste totul ochilor adânci.