Atunci cand pasarile ti-au soptit ca e timpul sa pleci,

am dat foc casei,

nu inainte de a-mi tintui camasa pe piele cu sarma ghimpata,
gasita in beci, ruginita si plina de motorina,

nu inainte de a-mi cresta pe umeri orele ramase pana la eterna suferinta, asa cum o gaseam eu atunci, o portocala zemoasa,

nu inainte de a-mi zdrobi dintii de caldaramul fierbinte, o gura mestecand o cireasa amara in miezul zilei,

mi-am despicat trupul,

nu inainte de a-mi infunda un picior in canistra cu benzina, pe care o pastram la capul patului din prima zi,

nu inainte de a-mi atarna celalalt picior pe dupa gat astupandu-mi urechile ca sa nu-mi mai recunosc inima,

nu inainte de a-mi lasa suflarea sa cada pe nisip, in forme largi, maslinii, pentru a-mi reaminti

ce bucuros sunt ca nu te mai am langa mine.