Și să nu taci,
să-mi zici mereu
măcar câte o literă,
să nu-ți uit glasul.
Să nu-ți întorci privirea,
să-nfingi mereu
din ochii tăi o rază
înspre ființa mea.
Și să nu stai,
să mergi mereu cu mine,
pe drumul plin de praf,
și să te simt aproape,
cum treci prin păr și suflet
și cum golești copacii
și ochii mei, totuna...
Să nu mă lași să rătăcesc
prin ape reci de amintire,
ci să mă ții mereu în palme...
Să nu mă uiți aici
în nemurire...