E iarnă mi se pare în calendarul meu
și săniile grele trec trase de cuvinte
tu ești departe încă și-n depărtare-i greu
să mai păstrez alături un chip care mă minte

Vin urșii mai aproape de sat să lumineze
cu vreo potecă drumul pe care nu-l mai știu
și caii mei prin gînduri au prins să mă necheze
călătorindu-mi pașii printr-un imens pustiu

Din munți se mai prăvale un cîntec de departe
purtat de avalanșa sub care a intrat
iar dacă-n primăvară, cînd cerbii te vor paște,
va înfrunzi pădurea e semn că m-ai uitat

Se va urni caleașca bătută în rubine
și apele uitării vor duce-o către fund
atunci porni-va poate din ochiul meu spre tine
o lacrimă imensă în care mă ascund.