Noaptea târziu,
eu și luna ne căutăm printre ramurile copacilor,
între noi un cuib cu ciori,
iar vântul adie negru
peste reculegerea pașilor mei.

Ziua în amiaza mare,
eu și soarele ne ascundem printre ramurile copacilor,
între noi un cuib de ciori părăsit,
iar vântul a dezertat clipa
lăsându-mi să plouă privirea.

Seara, la lumina lampii,
îmi plâng sufletul pereche,
între noi un cuib de amintiri,
iar vântul adie pe sub ușă
fum de ceață,
chip de gheață.