Castan batran, cu crengile in vant
ce cruda ai avut tu soarta!
Caci ai crescut pe langa gardul unui parc,
pe dinafara, iar nu pe dinauntru.
La fel de goi, crescuti in parc, si alti castani,
la fel de goi, dar mult mai fericiti.
La umbra lor gasesti mereu indragostiti
rostind cuvinte dulci si vorbe de iubire.
Norocul ai crezut ca te-a gasit
cand gardul, ruginit de timpuri,
n-a mai putut sa stea, acoperi de praf si-mbatranit
si prima adiere de vant
l-a pravalit...
Credeai ca un alt gard va aparea,
ca lumea va uita c-ai fost pe dinafara
si un alt parc, mai mare, la loc de cinste
tulpina-ti va purta.
N-a fost sa fie.
Un parc mai mare, dar in alt oras s-a ridicat
si ai ramas asa, uitat de lume.
Astepti a doua adiere, precum gardul
Sa te pravale ca sa poti uita
ca ai trait o viata-ntreaga langa un parc
ce nu e.