Prin sălcii vântul se frământă,
La nesfârșit fixându-și straiul,
Ca fata, ce de mijloc frântă,
Iși bate rufele cu maiul.

Deposedat, se-mpleticește
In propria-i intimitate,
Ca fata ce, livid, roșește,
C-o prinzi cu poale suflecate.

Ca salcia ce nu mai scapă
De vânt, prin vânturi despletită
E fata, pân’ la brâu în apă,
Ce te atrage în ispită.


Din vol.: "Confesiuni pentru doua generatii"
si revista TRANSILVANIA, 10/2003