Am strâns în palmă mii de furnicuțe
ce alergau de colo-colo, vrând să scape,
nici nu știau că le salvez, chiar de la moarte,
un furnicar vroia să le mănânce!
Mi-am pus apoi un deget pe pământul
ce umed, rece și cleios era,
sperând ca micile viețuitoare,
să fugă, dispărând, din calea sa,
a furnicarului ce încă mirosea!
O primă furnicuță, mai draguță,
încet și-a pus un picioruș alăturea,
dar a simțit că-n urma ei mergea,
un furnicar, iar prânzul, ea era.
Și plină de curaj, micuța gâză,
la mine-n palmă ea a revenit
și a făcut ședință „cu părinții”
pândind la furnicarul istovit.