Pietre prețioase
au fost
clipele măsurate cu linia
ruginită de-atâta timp
trecut prin absența lor,
ca firul prin punctul negru din mărgăritare,
și când s-au terminat
de trăit,
iubit,
imaginat,
le-ai adunat într-o brățară
din albe memorii
…
mi-ai pus cătușe cumva?
să nu mă pierzi?
…de acolo, din orizonturi sterile,
nespusele,
mă închipuiai doar
fericită.

vis
ce-ai fost...
cu legăturile încheiate,
dar încă pulsând
la falcăra lumânării,
așa cum noi,
pe rime...

la captătul firului
eu încă-ți mai ascult
tăcerea

fumezi,
vecin de veșnicie,
din aceiași pipă a trecutului
înecat în urme
de-ntuneric...

eu sărut doar găuri,
la receptorul uitat
la buzele-mi
de-o umbra.

Și nu mai sunt nici măcar pe-aproape
vie...