Tot naiv rămas sunt azi,
Măcar nu mai plâng, suav,
Mândrul tact, copil firav,
Simte inima-I nebună.

Tot cu farmec vorbesc azi,
Măcar nu mai cânt, sătul,
Sunt un prunc ce strică totul
Într-o barcă pe furtună.

Am iubit, am râs, am plâns,
Am mușcat din frunct, matură
Și privirea-I pe măsură
A creat un rob distins.

Timpul trece? Nu-mi mai pasă
Nici de timp, de roze false,
De priveghiul dintre case,
Nici de ce acum m-apasă.

Iar eternitatea muzei
Poate părăsi tăcerea,
Să-nțeleagă învierea
Prin căderea unei frunze.

Vreau sărut, vreau amintire,
Vreau ca moartea să ne vadă
Și să scapere de-ndată
Negrul ei și-a mea iubire.

Vreau să simt arhanghel sfânt
Ce mă scaldă, mă apasă,
Mă strecoară, mă așează
În al dragostei mormânt.