Zalmoxe, Subpamanteanul,
A despartit turcoazul in doua
Si a ticluit ambele ceruri.
Doar ca pe cel verde,
Mai bogat in astrii si vise,
L-a asezat aproape de oameni.
Zei importanti il pizmuiau pe Oz
Caci era de departe
Cel mai bun prieten al copiilor
Si in plus era maestru emerit
La inventatul florilor,
Sport popular pe atunci.
In buricul sau facuse azil
Pentru pasarile migratoare prea batrane
Sa faca naveta intre taramuri.
Si era de notorietate ca platea
Bani grei vantului de primavara
Sa-i sufle in fata papadii.
Dar Ei il urau...
In Consiliul Nefiintei deseori
Doar balaurul Gabita il sprijinea
Asa ca-ntr-o zi dadura ordine severe
Unui meteorit dolofan,
Cunoscut ca labil psihic...
...Si OZ se sparse in cioburi.
Le-au gasit aproape pe toate ,
Le-au dus Nicaieri
Si l-au lasat pe Nimeni sa le pazeasca.
Dar doua, doar doua nu s-au gasit;
Le-a inchis in ochii tai mari Zalmoxe.
Iar azi,
Cand iti mai spun o vorba ticaloasa,
Simt cerul acela verde, nesfarsit,
Cum se desteapta brusc si ma priveste
Ca pe o bestie ventriloca.