Mă rup din somn, de parcă mi-ar fi teamă,
Parcă aș rupe-o parte din întreg.
Prin viață drumul n-am cum să-l aleg,
Eu doar îl sui trecând din vamă-n vamă.

Mă mint că n-aud vocea care cheamă.
Din câte-au fost ce-ar fi să înțeleg?
În ce va fi, visând, mă reculeg
Nevrând să fac, din clipa vieții, dramă!

Osânda-i parcă fără de popas.
Înlănțuit, necunoscându-mi vina,
Mi-adun puterea câtă mi-a rămas,

Către speranță-nsuflețind lumina
Izvorului ce-n vise prinde glas...
Și doar așa îmi regăsesc hodina!


* Publicată în CONVORBIRI LITERARE, Iasi, Nr.1/2005