Uneori timpul se apropie de noi pe șoptite târându-și spațiile făcute covrig se apleacă peste umerii noștri lipiți
unul dintre noi se înfioară întotdeauna altul mai aproape ne-am putea împleti visele pe degete
uite pielea ni se scurge printre picături cândva a plouat cu lună stăteam neacoperiți așa a început totul

dacă ar fi să credem că totul trebuie să aibă un început

încă se mai nășteau constelații în timp ce dormeam ne apăreau semne mai ales pe spatele pleoapelor
dacă vroiam străzile creșteau rotunde niciodată în același loc pe măsură ce ne micșoram marginile noastre dispăreau
stăteam duminici întregi pe câte-o frunză porneam vântul șuierând printre celelalte frunze se loveau ne plăceau căderile
tocmai pentru vârtejele care ne prindeau undeva sunetele învățau să urle

de-atunci mai privim cuvintele așternând povestea sau pur și simplu zâmbim
binecuvântările nu se numără

știi totul se întâmplă doar noi nu timpul se va îndepărta și el