Ce știi tu despre mine privind pe din-afară?
Îmi spui că sunt perfectă ca o statuie greacă
Destul ar fi să fie, orgoliul să-mi tresară
Și-n fum, tot echilibrul, pe loc să se prefacă.

Îmi pui cu bucurie o lume la picioare
Și uiți, sau nici nu-ți pasă că nu e lumea mea
Eu am in oase munții și-n sânge-mi curg izvoare
Poate-o sălbăticiune, îmbracă pielea mea.

Prin lumi de poleială lucind ostil și rece
M-aș dezghioca de mine ca șarpele de piei
N-aș ști când vine iarna și nici când vara trece
Decât vorbind cu piatra ce-mbracă munții mei.

E crucea mea de calcar și de normalitate
Sau punctul meu de sprijin care mă ține drept
Să nu te mire faptul că nu o port în spate
O țin întotdeauna în stânga mea, la piept.