Era dimineață
și era atît de tîrziu...
Contemplam chipul tău
și mi-a venit un gînd finit,
impresia de moarte subită...
Aveam în sînge
reflexul de a te mușca de buze,
să te doară,
tristețea mea rănită,diperată.
Ai fi putut să mă săruți
doar pe mine,
chiar și în visurile
cele mai îndepărtate,
Chiar și în iad,
sau poate în paradis...
Și orice sărut străin-
să te omoare gingaș...
și orice înstrăinare de mine-
să te sărute halucinat,
să te facă mai aproape-
ca lacrima de irisul înflorit,
în ziua aceea,
cînd departe de tine,
eram infinit.