Sunt verde ca peretele camerei
Ce curge încet la fiecare picur al vieții
Ș-alungă căldura din lampa gândirii
Ce-ngeață-n ideea de mult începută.

Mă bucur la colțul de slană uitat
De orice amorez pe masă
C-ating cu buzele fructul ce el l-a muncit
Și-njur c-a pus pe el prea multa sare.

Ș-arunc cu pietre în câinii ce s-adună
Și plâng zgribuliți în colțul străzii
Căci îi dor urechile de strigătul meu
Și de apa ce curge pe pereții încrustați cu oase.