A fost cândva un despot, care
Poporul nu și l-a iubit,
Însă poporu-acela mare,
Cu mult umor, a viețuit,
Căci el tiranul, tot dădea,
ÃŽn fiecare zi decrete
Și legi teribile făcea,
Poporul, să îl certe;
Însă de fiecare dată,
Când el venea cu-o lege rea,
O nouă glumă, sau vreo poantă,
Cu legea nouă, apărea,
Căci amărâtul de popor,
(Nu-i rămăsese mai nimic…)
Și din necaz, scotea umor,
Trăind încă un pic;
Dar s-a ‘ntâmplat, c-acest tiran,
E greu de a’nțelege,(!?)
Nu mai scosese de vreun an,
Un nou decret, sau lege…
Și tare mult s-a supărat,
Acel umil popor,
Că pe tiran, l-au împușcat,
Din lipsă de umor.
Acum, că nu mai e tiran,
A dispărut și-umorul,
De-aud în fiecare an,
Că-i supărat…poporul!

Valeriu Cercel