Peisaj maritim


Secunda și tînărul
plecaseră de mînă în noapte
pe țărm,
ca să își șoptească
unul altuia timpul.


și ea a văzut
cum soarele, pîndindu-i
peste valuri,
își încorda răsăritul
ca să îi ochească în inimi
și să îi îngroape-ntr-o rază.


s-a aruncat apoi
în fața lui,
nelăsîndu-i decît umbra.
se subția îmbrățișîndu-l.
îi ținea trupul difuz,
alunecînd pe trupul lui.


brațele lui alergau
către cer,
ea înspre genunchii fragezi
și spre lacrimile care au scris
nisipul.


secunda se uita înapoi
și n-a văzut nici o umbră,
el s-a uitat înainte
și nu era nici o urmă...