Moartea era o iubită frumoasă,
părul ei mirosea a frunze uscate
și când mergeam, mă purta-ncet de mână
prin singuratate.

Vezi ce frumoasă e toamna aceasta ?
Îmi surâdea cu blândețe,
pe când striveam sub pași frunze
și sub pleoape tristețe.

Era în aer o lumină ciudată
și mă simțeam tânăr ținând-o de mână,
cum era un fior în iubirea noastră
de-o săptămână.

Părea c-o beție-a culorilor
plutea peste toate
și ea mă ducea mai departe de mână,
mult, mult mai departe…