în ziua când te-am lăsat să pleci
s-au spart tăblițele de lut
în care-mi ascundeam numele
memorie a unei oglinzi frânte
regăsindu-se uneori în cioburi

te dezleg de brățări și culoare
cuvintele-mi sunt acum doar pași
în pustiul de jad al Thebaidei
sâmbure așteptând conjuncția
cu dinții curbați ai tristeții

s-a surpat podeaua ultimului ventricul
te mai cheamă sângele ca un copil nătâng
devorat de scoici la marginea mării