În peștera fără de nume


În peștera mai mult cu umbre
decît cu piatră,
cu umbre pe zidul înțelesului,
am pîlpîit intrînd...


printre ele, zărit-am scena vînătorii
cu oameni vînîndu-și putințele
și nu m-am oprit.


apoi a fost scena sărutului
cu fulgerul
și-o parte din lumina lumii de atunci
și-o parte din țipătul de groază
mai fug și azi în înțelesul meu...


dar tot nu m-am oprit.


am străbătut culuarul strivindu-mi
genunchii, pieptul și fruntea
cu umbra.


în fața, mea mă aștepta
o stea mîzgălită tot pe o umbră
și o mînă primitivă întinsă.


atît de primitivă încît, ah, cît mai era
de lungă...