Săgeata slobozită-n deșertul vastului văzduh,
fără de țintă,
săgeată se mai cheamă oare?

Suferă condamnată, rătăcind mereu,
știind ce-a fost,
ori și-a uitat condiția în surghiun?

Și poate că ordalia fiindu-i de nesuportat,
în țintă și-ar dori să se preschimbe,
pentru a fi, la rândul ei,
de-o fostă seamănă lovită.

S-o vadă venind,
să-i audă șuieratul,
cu cât dor ar întâmpina-o,
știind că, da,

Săgeți adevărate încă mai există
iar una dintre ele

Spre ea se-ndreaptă
ca s-o nimicească.