Stai!... Așteaptă măcar înca o clipa.
Albastrul e prea departe; iar pântecul tău,
la care îmi cobor urechea și ascult prelung,
iar mă imbie spre nesfârșitul sărut!

Stai!... Strigătul ăsta ți-l spun înainte
ca aripile tale să se desfacă și să zbori...
Stai!... mai asteaptă înca o eră măcar -
drumurile noastre sunt prea întortocheate
ca să le separăm acum... dupa atâtea noroace!

Stai!... Mai dă-mi o dată mâna ta de catifea
într-un vals; Sau poate într-un tango,
ce ne-ar purta prin sălile muzicii noastre
căptușite cu parfum violet de îmbrățișări ametișoare...

Mai stai!... Lupta noastra abia a început,
însă preștiința mi-a spus mereu înainte moartea unei stele.
Tremur acum,... așteptând un nemernic sfârșit!
Ai să pleci... întotdeauna în vis îmi pleci,
lăsându-mi în urma un trandafir gâtuit de durere...