Plâng nopți răscolite de umbra mea
Și pași pierduți pe poteca uitării,
Plâng nopți răscolind tenebre ascunse
După lumina zâmbetului tău.

Adieri fără cuvinte pe care n-are cine să le rostească,
Purtate de vânt sub clopotul lunii
Bătând întrebări, ca o talangă ce nu-și găsește răspuns

Caut în mine esența, și-ntrebări încep să curgă
Ca șiroaiele unui pârâu umflat de ploi
Întunecând cu mâl claritatea răspunsului.
Ce contează materia dacă nu e-ngemănată cu dragoste
Și grandoarea nu e tivită cu fericire.

Adâncul nopții începe să apună
Și iarăși vine-o zi cu întrebări grămadă,
Căutînd lumina.
Unde ești, lumină,
Tunelul s-a sfârșit.