neîncrederea e un vas de loess
în ea ardem toate, răul, inima tăiată strâmb
chiar și libertatea
sau ce am numit dragoste până la capăt
și nu înțelegeam ce se ascunde

asta nu am înțeles nici când s-a lăsat mama
în negru înalt, nici în strălucire
nu am putut să mai cred, nici în tine
după ce ai impietat tot
cum să mai crezi în ceva, în orice
dacă dintr-o mișcare
sub ochii plecați sunt omorâți mieii
dacă nici taurii nu mai au șansa coridei
cad la întâmplare în sulițe

și îmi imaginez că voi fi în colosseum
la ultima reprezentație
în noaptea celui neîncrezător
porțile definitiv ferecate, liniștea va distruge
stâlp după stâlp
și un hohot grandios va coborî prin flăcări

în loc să dispar, o să las furcile tale
să mă ucidă