ochiul meu era ascuns după o fereastră auzeam meșterii cioplind inima ta cum respiră
mă coagulasem în gând ca o buclă de aer miniaturiștii au lăsat pagina mea albă și-atunci am simțit cum ai început să sapi până când ai dat de ziduri ce au izvorât o carte fusese închisă pentru totdeauna o galerie cu tablouri înfundată știai din legende că acolo gem eu simțeai o vină fără nume nedefinită era ca o succesiune de pânze false rulate filă cu filă în întunericul acela matern pulsam într-o mie de țesuturi o magmă și cum nu aveam nici piele nici haine
ai rupt fășii din podul palmei oul-scorbură din fresca veche zace ca un mormânt gol
a iubi e un sisif al învierii