Stau în genunchi în mijlocul cununei de spini.
Râul își poartă mâlul lacrimii peste hârtoapele zilei
Undeva-aproape o vale
Ura este numele ei.
Firul subțire ghimpat înconjoară
Orașul, casa, lingura, unde
Zace zeama ochiului care nu vede nimic.
„Mamă ce este nimicul”? – întreabă copilul
„Nu știu” – răspunde mama.
Măcelarul Manole, cel care și-a zidit nevasta
Dintr-o năstrușnică trufie
Pune cărămidă peste cărămidă
Pentru a înălța casa nimicului.
Ea nu va avea ferestre și va fi tapetată
Cu oglinzi
Pentru ca realitatea să se scurgă în acel punct
Unde toate semnele de întrebare s-au strâns.